Orașul meu olandez preferat (în acest moment) este Hoorn.
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Noi ne-am mutat în Amsterdam acum un an și câteva luni. Pentru că atât din cauza meseriei cât și pentru că vara trecută am fost în concediu în Turcia, în Canada la părinții lui Daniel și în București la părinții mei, planul era să ne bucurăm de Olanda începând cu toamna lui 2019.
Dar toamna și iarna au fost foarte ploioase și înnorate. Luna februarie a fost cea mai ploioasă lună în Olanda, de când au început să se facă măsurători, din 1901.
Iar când a venit primăvara, a venit și pandemia.
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Însă măsurile de luptă împotriva COVID-19, în Amsterdam, au fost foarte relaxate. Noi am ales să ne autoizolam două luni, începând cu luna martie. Iar din Mai am început să mai ieșim la plimbări, pe jos și cu bicicleta și chiar la terase la cafea.
În plus, pentru că Olanda are multe orășele mici și cochete, de care mulți non olandezi nici nu au auzit, am început să facem research.
Preferatul meu (în acest moment) este Hoorn.
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Hoorn este un oraș bogat, fiind unul dintre cartierele Dutch East India Company. El este poziționat la 22km de Amsterdam și este așezat pe una dintre marginile lacului IJsselmeer. Lacul, foarte mare lângă care se găsesc mai multe plaje, are un impresionant port.
Din această cauză, Hoorn, în perioada „Golden Age” a Olandei, a reprezentat un punct de comerț foarte important. Aici erau importate condimente exotice (cum ar fi piperul), ceaiuri, țesături, decorațiuni și nu numai.
Hoorn a păstrat alura istorică și se pot regăsi case (cu arhitectura neschimbată) din secolul XVII.
Prima dată când am ajuns în acest oraș, magazinele, terasele, restaurantele erau închise.
Însă erau sute, dacă nu chiar mii de bărci și yacht-uri personale. Cât vedeai cu ochii. Parcate unul lângă altul în paralel. Și toată lumea lua cina pe punte, vorbind cu vecinii de vas, dând noroc și chiar organizând petreceri (cu distanțare socială).
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Noi am început cu o plimbare pe malul lacului, o lungă plimbare. Sunt bănci pe care te poți așeza să admiri apusul.
Apoi am început să mergem înspre centru, oprindu-ne din două în două minute pentru ca Daniel să mai facă o poză la o clădire veche, la un balcon frumos (cu vedere spre lac), la o străduță îngustă care amintea de Italia (și bineînțeles cu mine).
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Am trecut pe lângă biserica Koepelkerk care are un foarte frumos stil architectural (însă pe care am găsit-o închisă de fiecare data când am fost în Hoorn).
Am ajuns în piața centrală, unde poți găsi superbul muzeu de istorie regională Westfries. Clădirea și gardul sunt impresionante și arată vechimea și bogăția acestui oraș.
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
În centru orașului, acum că terasele s-au deschis în sfârșit, este o veselie de nedescris, fiecare masă este ocupată de oameni care beau bere, vin și foarte rar apă. Cafeneaua mea preferată de acolo este Restaurantul d’Oude Waegh. Ceea ce m-a făcut să aleg acest loc este clădirea superbă, veche și candelabrele minunate. Da, mă fascinează candelabrele. . O să am și eu la un moment dat unul.
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Apoi am luat-o la pas înspre port. Sunt mai multe străduțe care duc acolo. Noi am fost probabil pe fiecare dintre ele. Distanțele sunt mici însă la fiecare colț mai descoperi o terasă, un canal, un pod, un balcon frumos. Așa ca deși noi aveam planul făcut, am hotărât sa ne plimbăm pe unde ne ducea drumul. Și decizia a fost foarte bună. Pentru că de fiecare dată când mergeam în Hoorn, ne apărea în față o frumusețe de colțișor nedescoperit încă.
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Ce mi-a plăcut este că aproape la fiecare casă, la cel puțin una dintre ferestre, este pus un ursuleț de pluș (sau chiar doi, ca să aibă companie). Nu am mai văzut lucrul acesta în niciun alt oraș olandez și mi se pare o idee foarte dulce și primitoare.
Pentru că eu iubesc apa și marea (lacul IJsselmeer este atât de larg – și cu ieșire la mare), partea mea preferată a orașului este portul.
Prima dată am mers hotărâți să vizităm Halve Maen, un vas care a aparținut companiei Dutch East India. Vaporul a ancorat în New York pentru prima dată în anul 1609 (Impressive!!!). Căpitanul englez Henry Hudson, comisionat de Olanda, trebuia ca, în secret, să găsească un drum vestic către China.
Olanda, ca un cadou de comemorare a 300 de ani de la primul drum al Halve Maen, către statul american, a făcut o replică a vasului în anul 1909. Noul vapor a ars 30 de ani mai târziu iar olandezii au produs altul în 1989.
Eu eram foarte încântată că puteam să vizitez Harve Maen. Așa că am mers direct la locul unde trebuia să o găsim. Însă nu mai era acolo. Era din nou trimisă către New York.
Am continuat căutările, am văzut ceea ce era turnul de apărare. Acesta acum a devenit un restaurant renumit Hoofdtoren. Meniul aici este bazat pe fructe de mare (și nu numai).
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Oriunde te uiți cu ochii, găsești alte zeci de yacht-uri, mai mari și mai mici. Dar nu numai. Multe vapoare de pescuit, care sunt replicile celor pe care le aveau pescarii din Hoorn în secolul XVII și mai târziu, ancorează în renumitul port. Spre deliciul și încântarea turiștilor, unele dintre ele pot fi vizitate.
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Poți si să te plimbi pe o insuliță care este înconjurată de docuri pentru parcat yacht-urile. Și care, pe o latură susține o ecluză. Faptul că te poți uita către lac ca un marinar pregătit să părăsească portul și să te întorci pe un picior și să vezi cel mai frumos pod din oraș, face ca Hoorn să fie unul dintre locurile mele preferate.
Și stând eu acolo și bucurându-mă de apusul soarelui, de sunetul micilor valuri care se loveau de peretele ecluzei și de motoarele electrice ale bărcilor care se întorceau în port, am văzut un restaurant care avea mesele chiar pe mal.
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Cum era deja ora cinei, ne-am grăbit înspre el să încercăm să găsim o masă. Olandezii sunt foarte stricți cu ora lor de cină, astfel că toți se prezintă la rezervările lor la ora 19.00. Am avut noroc și mai erau doar două scaune libere.
Restaurantul se numește De Kade Hoorn și are un meniu nu foarte lung însă pentru toate gusturile. Eu am comandat o supă de roșii care de fapt s-a dovedit a fi un fel de spaghetti al pomodoro (dar foarte foarte bun). Așa ca nu m-am supărat. Bineînțeles că dacă a fost vorba de paste, am împărțit „supa” cu Daniel.
Iar pentru felul doi am avut scoici. Au fost foarte bune si foarte proaspete.
La cafea, am comandat o tartă cu mere. Care a fost cea mai buna tartă cu mere pe care am mâncat-o eu vreodată. Și cafeaua a fost la înălțime. Recomand acest restaurant.
Sunt multe alte restaurante și cafenele care merită încercate. Noi cu siguranță ne vom mai întoarce să savurăm acest loc feeric al Olandei de care, noi cel puțin, nu mai auzisem până acum.
Iar după cină (cum facem de obicei), am mai mers la o plimbare. Iar Hoorn la apus și chiar noaptea este poate chiar și mai frumos. Luminile care se oglindesc în apa calmă acum sunt atât de relaxante. Cum aproape toate bărcile au ancorat, și pasagerii lor au terminat cina (mulți dintre ei comandă la restaurantele de pe margine, atât mâncarea cât și vinul), toată lumea este în centrul orașului pentru a-și beau cafeaua, berea sau a mânca desertul. Așa că, apa canalului parcă se delectează în lumina lunii, lovindu-se relaxată de vasele parcate. Este o feerie.
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Când vei veni în Olanda și ai mai mult de câteva zile de vizitat, eu te-aș sfătui să nu rămâi numai în Amsterdam. Deși capitala este superbă și nu prea ai cum să te plictisești vizitând-o, orașele (Gouda, Haga, Maastricht, Utrecht, Rotterdam sau Haarlem) și orășelele (Hoorn, Giethoorn, Marken, Alkmaar, Volendam și multe altele) sunt și ele un must. Așa că nu mai sta pe gânduri si, pentru când va fi posibil să călătorești (în siguranță), pune Olanda pe listă!
Photo Daniel Di Nardo – Shutterstock
Foarte frumoasa descriere și foarte edificatoare fotografiile. Mulțumesc pentru plimbare Anca! Relaxanta!
Mă bucur că v-a plăcut. Este un orășel foarte dulce și te poți pierde ușor în peisajele superbe.
Am fost în Amsterdam, mi-a plăcut la nebunie, dar cu prima ocazie o să-ți urmez sfatul. Felicitări pt frumoasa prezentare!