Caritatea are pentru mine o însemnătate aparte, tot timpul mi-a placut să îi ajut pe alții mai nenorocoși decât mine. Și cred că a venit din familie, părinții mei, amândoi, fac tot felul de fapte bune (mari și mici), multe care sunt tare inventive.
Cel mai mult îmi place de mama, că dă mult de la ea însă nu așteaptă nimic în schimb, nu e dezamăgită (ca mine) atunci când vine rândul persoanelor pe care le-a ajutat să facă un mic gest frumos pentru ea și lucrul ăsta nu se întâmplă. Ea nu așteaptă nimic în schimb pentru că ea face bine pur și simplu. Și face bine chiar și celor care i-au greșit de-a lungul timpului. Mereu spune ca niciodată nu va răspunde cu aceeași monedă răutății oamenilor. De exemplu cunoaștem, ca toată lumea, o familie de oameni „buni la toate” pe care părinții mei i-au ajutat de nenumărate rânduri, ducându-i la spitale sau i-au ajutat cu bani când erau în pericol să rămână fără lumină din cauza neplății, altădată îi ajută chiar și cu alimente. Au fost și momente când și ai mei aveau nevoie ori de curățat grădina ori de schimbat ceva prin casă și ei nu veneau; totuși mama nu s-a gândit niciodată de două ori să îi ajute când sunau după ceva timp cerând ajutor.
Așa cum spuneam, caritatea a făcut parte din viața mea de la început. Și cred că lucrul acesta te formează ca om, îți modelează o parte a caracterului tău care te definește și isi pune amprenta în multe din deciziile tale ulterioare, chiar și ca manager când trebuie să concediezi sau sâ reduci din personal, atunci când se impune. Trebuie să cântaresti bine orice decizie pentru a nu afecta inevitabil niște suflete care au nevoie de tine.
Am făcut multă caritate punctual, am ajutat pe cineva aici, pe cineva acolo, cu alimente, financiar, îmbrăcăminte etc.
Am făcut și voluntariat mult la diverse asociații (ba universitare, in tara si acum în afara țării), am tot încercat sa văd unde îmi găsesc eu mai bine locul.
Cu tata rotarian, membru din anii 90, la 25 de ani m-am hotărât, în sfârșit, să intru și eu în familia Rotary. Tata m-a convins spunându-mi mereu că este bine să faci și în mod organizat caritate. Pentru că aveam sub 30 de ani, trebuia să fac parte din clubul Rotaract (tineri între 18 și 30 de ani).
Clubul Rotary International a fost înființat în 1905 de către Paul P Harris, un avocat din Chicago. Există doua idei de bază ale cluburilor Rotary: să dai înapoi societății și networking. Întrun club se adună persoane cu calitate profesională ridicată (asta nu implică bogăția ci talentul, cunoștințele, realizările) cu diverse specializări (avocați, economiști, doctori etc). Este recomandat ca întrun club să fie cât mai multe profesii, cu un număr limitat de membri.
Exista mai mult de 1.200.000 de rotarieni la nivel mondial care fac parte din mai mult de 32.000 de cluburi, care pentru o mai bună organizare s-au scindat în districte.
Ca să devii membru Rotary trebuie să ai o scrisoare de recomandare din partea unui membru și să treci de o perioadă de probă (membrul care te recomandă, cel mai probabil îți devine naș). Eu, până acum, am observat că sunt două feluri de oameni: care refuză total această idee de la prima ședință și oameni care rămân pentru o viață parte din această organizație.
Principiul Rotary este că un membru poate să fie președinte o singură dată în viața, pentru ca stilurile manageriale și proiectele propuse să difere, să se “rotească” (de unde vine si roata prezentă în logo). Fiecare președinte are un Board (număr impar de persoane pentru a se putea lua decizii) iar în același club nu sunt permise persoane cu grad de rudenie 1 sau 2 (pentru a evita evaziunea fiscală). Membrii se întâlnesc o dată pe săptămână (sau la doua săptămâni), la o locație care de obicei este o sală de ședințe a unui hotel, ședințele durează 60 de minute, timp în care se discută diverse proiecte. În plus, există o taxă de membru lunară, suma respectivă diferind de la club la club. Prezența la ședințe este obligatorie în proporție de minimum 60%.
Cluburile Rotary susțin financiar cluburi Rotaract și Interact (adolescenți între 14 și 18 ani), tineri care învață despre caritate, care ajuta in cadrul unor acțiuni dar care au și proiectelor lor si care pot deveni membri mai târziu.
În România, primul club Rotary a apărut în 1936 și acestă și restul cluburilor noi au continuat să funcționeze până în 1945 când au fost declarate ilegale de către regimul comunist din acea vreme. Rotary International s-a întors în 1990, reînființându-se pentru România și Republica Moldova, Districtul 2241.
Așa cum am spus mai sus, la 25 de ani m-am hotărât să devin membră Rotaract și asta a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea. Acolo mi-am cunoscut a doua familie, familia de prieteni care mi-au rămas aproape și după ce am plecat din țară (sau ei au plecat înaintea mea). Noi toți, tineri și entuziaști, aveam un țel comun, acela de a ajuta. Pe lângă asta, ne-am descoperit tot felul de afinități în așa fel încât, am reușit să petrecem clipe frumoase împreună și în afara zilelor când eram ocupați, găseam momente libere pentru distracțiile specifice vârstei. Dar întotdeauna cu satisfacția lucrului bine făcut în zilele pe care le dedicam carității.
Rotaract pentru mine a însemnat mult, a însemnat prieteni, a însemnat multe evenimente caritabile (când ești în Rotaract pregătești anumite vizite la centre de copii, de bătrâni, organizezi evenimente culturale dar și baluri, ca doar este vorba de Rotary). Există și multe evenimente naționale (Conferințe Districtuale) și internaționale (EUCO, REM sau unele și mai mici). Practic este o ocazie să călătorești cu cei mai buni prieteni ai tăi în diverse orașe (eu am fost la Moscova, Roma și Nisa), să cunoști tineri din toată lumea, cu care ai aceleași interese. Rotaract înseamnă și distracție, nu numai muncă. A fost minunată acea perioadă a vieții mele cât am fost parte din Rotaract Atheneum (club unde am fost și președintă).
Printre proiectele mele preferate au fost Atheneum Exclusive Party, o petrecere bianuală care se întâmpla în unul dintre cele mai noi și fancy localuri din București, unde aveam peste 100 de invitați la o seara socială (unde ne întreceam între noi să aducem cât mai mulți invitați). În respectiva seară, se întâmpla și un mic concert de muzică clasică ținut de câte un copil talentat și fără venituri necesare avansării în pasiunea lui, pe care îl sponsorizam ca urmare a acestui eveniment și îl făceam cunoscut. Aici, invitații contribuiau cu sume de bani participând la o licitație pe care o organizam procurând fiecare dintre noi câte un obiect sau doua, ce credeam că vor stârni interesul invitaților. Alt eveniment aproape de sufletul meu a fost Rotaract Bakery, unde ne adunam acasă la unul dintre membri și o zi întreagă coceam si pregăteam prăjituri pe care le duceam la o casă de copii. Am mai adoptat si „trei bătrânele”, cum le numeam noi erau trei doamne pentru care strângeam bani lunar (timp de trei ani) și apoi mergeam la cumpărături si le duceam cele necesare pentru hrană și igiena personală. Cea mai în vârsta avea 93 de ani și avea grija de sora ei de 92 care era oarbă și de fiica dânsei, de 65 care era țintuită la pat din cauza unei artroze oribile și a unei insuficiențe renale pentru care făcea dializă de trei ori pe săptămână.
O să arăt și partea mea superficială acum: un alt lucru care îmi place mult la a fi rotaractian/rotarian este socializarea. Se organizează foarte multe evenimente culturale (concerte, teatre), prezentări și baluri. Toate în scop caritabil. Însă, este de asemenea și un bun prilej pentru a-mi etala rochia noua de seara, pantoful stiletto și aerul de satisfacție al unei seri reușite. Pentru că da, știam și să ne distrăm.
Am crescut, am cochetat cu ideea da a face parte din clubul Rotary de la Luxemburg, un singur club vorbitor de engleza. Nu am fost compatibilă cu oamenii de acolo și nici nu mi s-a părut ca fac suficient de multe proiecte. Totuși, am rămas cu ceva din acea experiență, am întâlnit-o pe Marea Ducesa de Luxemburg care pune mare accent pe caritate, un moment de care îmi voi aminti mereu din cauza măreției lui.
Așa că am renunțat și o perioadă, fiind peste 30 de ani, am rămas afară (parțial) din familia Rotary. Actele mele de caritate nu s-a oprit ci am continuat să ajut în țară când mama îmi spunea la telefon despre câte un caz impresionant.
Am mai participat și împreună cu părinții mei la un eveniment organizat de cluburile italienești, la Vatican, unde Papa Francisc a ținut o slujbă caritabilă, au fost invitați numai rotarieni din toata lumea, ei au plătit pentru participare iar fondurile strânse au fost donate. Ca de obicei, întâlnirile cu Papa sunt de neuitat prin anvergura și puterea pe care o emană.
Pentru că eu călătoresc foarte mult, nu reușesc să ajung la ședințe foarte des și atunci pentru mine ar fi fost o piedică. Însă la 33-34 de ani mi se făcuse tare dor să mă întorc în Rotary și mi-am adus aminte că unul dintre prietenii mei din perioada Rotaract, Stefano, din Palermo, a fost membru fondator al unuia dintre primele e-cluburi Rotary din lume. I-am scris că doresc să revin și de un an sunt o foarte fericita membră a Rotary E-club Colonne D’Ercole, un club format din Italieni (și trei români) unde mi-am găsit din nou liniștea sufletească. Mă simt iar cum mă simțeam în Rotaract. Se fac foarte multe proiecte, sunt foarte multe inițiative, membrii sunt cele mai prietenoase persoane din lume, media de vârstă este 35 de ani și de câte ori trebuie să mă conectez pentru o ședință, sunt fericita.
Dar nu vorbim numai la ședințe, avem nenumărate „drinks” pe Zoom unde stăm de vorbă cu orele (împreună cu partenerii noștri). Iar eu cu Daniel am fost în Sicilia, în Palermo, de Revelion anul acesta și deși pe mulți dintre colegii mei i-am văzut atunci pentru prima oară în viața mea, aveam senzația ca ne știm de ani de zile, conexiunea dintre noi, plecând de la punctul comun numit caritate.
Avem proiecte multe (mai ales de când cu COVID-19, se strâng bani numai pentru a cumpăra echipamente medicale sau alimente pentru oamenii care au rămas fără loc de muncă). Unul dintre ei este organizarea unei piese de teatru, unde vindem bilete și fondurile strânse sunt donate pentru un salariu de un an pentru un psiholog sau un doctor care tratează copilași bolnavi de scleroză multiplă, situați în Sicilia. Fondurile strânse sunt dublate de o Asociație Umanitară a unei bănci locale. Clubul a mai donat un tractor Primăriei din Palermo pentru amenajarea parcurilor sau am avut un proiect comun cu alte cluburi din zonă pentru a păstra curățenia pe plaja. Iar acum Bogdan (un prieten rotaractian devenit rotarian și care a intrat la noi in club) și cu mine, lucrăm la niște proiecte comune cu niște cluburi de acasă. O să vă țin la curent cu toate realizările noastre.
Cred că, până la urmă nu contează din ce asociație/club faci parte sau dacă te decizi să faci acte de caritate singur. Ceea ce contează e să ai un suflet bun, să vrei să faci bine sau să îți găsești locul lângă niște prieteni care au aceeași dorință. Iar dacă nu ai timp să te implici în proiecte, există întotdeauna varianta să donezi bani pentru o cauză în care crezi.