Cum a fost primul meu an înapoi la AERO CARE?

Acum un an, m-am întors la AERO CARE – compania fondată de tatăl meu. Și, Doamne, a fost un an greu și plin de provocări.
A fost un an încărcat de emoții, obstacole și o dorință neclintită de a continua moștenirea lui. Pierderea lui exact în momentul în care mă alăturasem din nou companiei a făcut această călătorie și mai dificilă, dar m-a motivat și mai mult să merg mai departe.

Îmi doream atât de mult să mai avem timp să lucrăm împreună. Eram amândoi entuziasmați – căutam împreună spațiu de birouri, alegeam mobilierul, am avut momente cu adevărat frumoase. Știam că este bolnav (cancer pulmonar), dar eram convinsă că mai avem măcar puțin timp. Făcea tratament și părea să meargă bine. Nu mai era 100% apt de munca iar după mai bine de trei ani de luptă cu boala, nu mai avea energia să lucreze full-time. De aceea, decisese să nu mai înceapă contracte noi pentru AERO CARE. Dar era încântat să lucrăm împreună din nou. Iar eu eram și mai entuziasmată. Din păcate, viața a avut alte planuri, iar luni la rând am simțit o furie imensă.

Când discutam despre viitorul companiei, știam că trebuie să schimb direcția. Tatăl meu era un inginer excepțional, dar eu am fost dintotdeauna concentrată pe partea comercială a businessului. Așa că am început transformarea AERO CARE în ceea ce este astăzi: o companie axată pe motoare pentru Airbus și Boeing.

Am preluat o afacere care purta viziunea, valorile și reputația lui, iar responsabilitatea de a menține tot ce a construit m-a apăsat enorm.
Să conduci un business nu este niciodată ușor – mai ales în primul an. Au fost momente de îndoială, nopți nedormite în care îmi puneam întrebări despre deciziile luate și o presiune constantă de a demonstra nu doar că pot menține AERO CARE pe linia de plutire, ci că o pot face să crească.

Industria aviației este fantastică, dar și extrem de dură, rapidă și competitivă. După o pauză în care mi-am eliberat obligațiile de la fosta companie și mi-am dedicat timpul îngrijirii tatălui meu, revenirea a fost ca și cum aș fi sărit într-un tren în mișcare.

Având o carieră curată, am primit mai multe propuneri de colaborare pentru a începe acest drum împreună. Prima alegere a fost greșită – o persoană care doar a încercat să profite de numele meu și al companiei. Adevărul este că nu a fost neapărat alegerea mea, ci mai degrabă calea cea mai ușoară pentru că eram încă rănită de pierderea tatălui meu. Când am realizat intențiile reale, am reușit să mă adun și să merg mai departe.

Am nevoie să lucrez cu oameni în care am încredere, care sunt deschiși și transparenți, oameni cu o reputație solidă în industrie. Îmi fac întotdeauna temele, mă informez, ascult ce spun alții despre potențialii parteneri. Așa i-am găsit pe cei de la Broward Aviation Services.

Ne-am asociat acum aproape un an și lucrurile merg foarte bine. Atât de bine, încât mi-au propus să avem o colaborare exclusivă. Broward Aviation Services este o companie mică din punct de vedere al numărului de angajați, dar medie ca cifră de afaceri și volum de active dezmembrate anual. Până acum, s-au ocupat exclusiv de dezmembrarea aeronavelor, așa că AERO CARE a fost completarea perfectă, ocupându-se de motoare.

Iar dincolo de companie, ca oameni – sunt corecți, implicați, înțelegători, dar și fermi când este necesar. A fost nevoie de puțin timp să mă obișnuiesc să lucrez cu ei, dar acum, cunoscându-i mai bine, sunt extrem de recunoscătoare că i-am întâlnit. Și, sincer, nu a fost o coincidență. Am fost introdusă de doi foști colegi, iar cu o colegă am norocul să lucrez și acum.

Odată ce am avut un partener de încredere, am început să ne confruntăm cu provocările pieței. Și cea mai mare dintre ele? Piața în sine. Noile aeronave și motoare nu ajung pe piață atât de repede pe cât era de așteptat. Achiziționarea unui activ acum este dificilă – foarte scumpă, cu riscuri mari și randamente incerte. Am refuzat să investesc în ceva care ar fi pus în pericol banii partenerului meu. La un moment dat, am început să mă tem că nu voi putea continua. Aveam sprijin financiar, dar nu găseam motorul potrivit. În cele din urmă, cu ajutorul unor oameni extraordinari din aviație, am reușit să identific o oportunitate bună. Am achiziționat un motor în august 2024 – ceea ce este întotdeauna o provocare, pentru că fără documentația potrivită, practic cumperi doar un bloc de metal.

Apoi, în sfârșit, a început partea mea preferată: vânzarea pieselor. Și lucrurile merg bine.

Industria aviației s-a schimbat enorm după perioada COVID. Mulți profesioniști experimentați s-au pensionat sau au migrat spre alte domenii, ceea ce a dus la întârzieri mari în reparații. Aceasta a afectat și fluxul de numerar, care abia a inceput  să se stabilizeze în a doua jumătate a lui 2024.

În acest moment, am încredere că AERO CARE va rezista. Nu vreau să cresc compania câțiva ani și apoi să o vând. Nu vreau să devin miliardară. Vreau doar să fac ceea ce îmi place – vânzări – într-o industrie pe care o iubesc, și în propriile mele condiții. Și să genereze suficient venit pentru a-mi diversifica portofoliul.

Cea mai grea parte a acestui drum a fost adaptarea, învățarea și luarea unor decizii curajoase, toate în timp ce purtam greutatea emoțională a absenței tatălui meu. Eram atât de stresată de posibilitatea de a eșua, de gândul că nu voi reuși să continui moștenirea tatălui meu.

Dar AERO CARE este încă aici. Crește, evoluează și își croiește locul pe piață. Și sper să rămână aici mult timp.

Însă, nimic din toate acestea nu a fost realizat de una singură. Acest an a fost o dovadă clară a puterii relațiilor în afaceri. Oamenii incredibili din aviație – parteneri, clienți, colegi și prieteni – m-au susținut, m-au gidat și mi-au reamintit de ce această industrie este atât de specială.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost parte din această călătorie. Știți cine sunteți, sunteți prea mulți ca să vă menționez pe toți! Sprijinul vostru a însemnat enorm, și abia aștept să văd ce ne rezervă viitorul pentru AERO CARE.

Să ne revedem cu bine și la cât mai multe reușite!

Share this story

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!