60+

Iată un număr care sună destul de neplăcut dacă îl traduci. Se referă la anii acumulați. În mod normal, această vârstă poate reprezenta sfârsitul sau drumul către sfarsit. Eu încerc să conving interlocutorii când se deschid astfel de discuții că nu este chiar așa. Căile fiecăruia dintre noi pot fi mai scurte sau mai lungi, cu drumuri în serpentină sau multe intersecții. De ce depinde asta? Nu știu. Știu că și noi îl putem face plăcut chiar dacă este presărat cu necazuri inevitabile din când în când. Până la urma, depinde și de felul de a fi al fiecăruia dintre noi. Unora le place să socializeze, unora izolarea, unii sunt veseli din fire, altora “le plouă” și pe soare. Unii iubesc căldura, alții nu. Suntem foarte diferiți și asta e frumos.

Eu sunt o persoană veselă, adaptabilă, nepretențioasă, nu mă leg sufletește decât de oameni și animale. Spațiul în care locuiesc îl pot schimba fără regrete, îmi place noutatea. Sunt la curent cu ce apare atât cât pot, nu regret ca s-au înmulțit ridurile, nu regret că trec anii. Cu fiecare clipă mai acumulez ceva nou. La vârsta asta, oamenii nu mai vor să cunoască noi semeni de-ai lor. Eu vreau.

Constat ca oamenii sunt grupați în multe categorii. Anii mei îmi permit să pot încadra o nouă cunoștința într-un sertar deja plin cu alții care-i seamănă. Rar se întamplă să cunosc o ființă neîncadrabilă. Foarte rar. Asta înseamnă că am trait mult și m-am intersectat cu aproape toate tipologiile.

Pe mine, anii mulți pe care îi trăiesc mă fac bucuroasă pentru că am avut mult noroc să trec prin încrengăturile vieții și să răzbesc.Nu este o rușine ci este mandria învingătorului. Viața mi-a oferit încercări ca multora dintre noi dar m-am luptat cu ele în cel mai vitejește mod. Spun asta datorită faptului că am învins de fiecare dată. Dacă piedeam, ori nu mai eram ori eram afectată într-un fel sau altul.

Ceea ce vreau eu să spun este că, cei trecuți de 60-70 de ani în România, în marea lor majoritate, parcă se așază la rând în drumul lor către infinit. Acest fapt nu se întamplă în lumea „civilizată”. Acolo, oamenii își petrec viața cât de mult pot rezista, pleacă în excursii, merg cu prietenii la cafea, iau masa în oraș sau merg la seri dansante.

In ceea ce mă privește, am o” bătrânețe” mult mai liberă și mai intensă decât tinerețea.

Acum am timp pentru mine și visele mele, îmi aleg prietenii mai vechi sau mai noi după bunul meu plac, nu trebuie să mai „fac” frumos față de oameni care îmi displac și îmi aleg activitățile potrivite sufletului meu.

Concret, zilnic merg pe jos 5-7 km, zilnic merg cu bicicleta (mă rog, tricicleta în cazul meu pentru că vreau să evit fracturile), de trei ori pe săptămână merg la aqua gym. Cel mai mult mi se potrivește sportul în apă și îl fac cu extrem de multă plăcere. Gătesc bunătăți, îl alint pe soțul meu în lipsa copilulul meu drag plecat în Olanda. Fiica mea căreia i-am dedicat tinerețea cu tot sufletul, este departe acum, unde își pune în valoare educația pe care i-am dat-o, practic culeg roadele efortului meu când ea, pe meleaguri străine, primește aprecieri.

Urmăresc filme pe Netflix, sunt la curent cu toate serialele polițiste sau filmele documentare. Citesc tot ce îmi cade în mână și îmi fac timp să joc canastă cu un grup haios de doamne în fiecare duminică. Ies la cafea sau descopar câte un nou restaurant unde iau masa cu fetele.

Da, plec în excursii cu un grup de prietene de două ori pe an, repetam anual Grecia, mă trage ața căci îmi curge prin vene sângele bunicului meu din Insula Itaka și mă mândresc cu asta. A doua excursie anuală poate fi în Italia, Spania, Portugalia etc. Și se mai adaugă excursiile cu fata noastră în diferite destinații mici și cochete din lume.

Am un grup din Brăila cu care fac escapade prin țară sau prin Europa, weekend-uri cu grătare la iarba verde și distracție maximă. Atunci absentez de la neobositele jocuri de
canastă.

Am în plan multe locuri de explorat și nu mă va împiedica nimic să o fac.
Sunt un mare admirator al naturii pure, iubesc verdele muntelui dar și albastrul mării, ciripitul păsărilor în roua dimineții dar și apusul soarelui în departarea câmpiei.

Ziua mi-e foarte ocupata, am cateva grupuri de prieteni cu care îmi împart timpul liber, nu am cum să mă plictisesc. Când mi se cere să fac ceva ce îmi displace, cum ar fi să merg la primărie sau în alte locuri anoste, simt dureros timpul furat.

Pe scurt, iubesc 60+ și vă îndemn să nu ziceți nu la nimic pentru a avea cât mai puține regrete la final. Viața are surprize plăcute la orice vârstă. Nu știu cum o fi mai târziu dar acum mă simt bine cu mine și cu lumea pe care mi-am creat-o. îmi place să petrec alături de cei de varsta mea, nu trebuie sa ne jenam dacă mai uităm sau dacă nu reușim imediat să ne descurcăm cu tehnologia.

Un sfat pentru tineri: trăiți frumos și cumpătat și nu vă speriați de bătrânețe. Vine cu libertate, voie bună și mult timp liber și dacă reușiți să vă acceptați anii mulți, totul va fi frumos. Priviți cu admirație bătrânii pentru că ei au reușit să treaca prin viață.

Ce dacă mai luăm câte o “bulină”, ce dacă ne mai doare câte un genunchi!? Se uzează și organismul dar psihicul optimist ne face să nu percepem asta. Nu se întâmpla nimic dacă șchiopătăm puțin, totul e ca la sfârșitul zilei să iasă pe plus poziția de învingător, să încercăm să acumulăm noi și noi povești.

Iar cei care stau cuminți în capătul cozii spre infinit, care se plâng de dureri articulare sau sufletești, le spun că nu e bine să aștepte ci să lupte cu toate puterile rămase, să se bucure de fiecare dimineață și să trăiasca cu bucurie fiecare clipă.