Îl cunosc pe Constantin de peste 15 ani — suntem prieteni vechi, buni și foști colegi la Rotaract Atheneum (parte din Clubul Rotary). Fiecare întâlnire cu el e diferită de orice altă conversație pe care o am: surprinzătoare, profundă, condimentată cu regionalisme savuroase, umor fin și o perspectivă originală asupra lumii. E un om inteligent, cultivat, bine crescut și, pe deasupra, extrem de arătos.
Spune-ne câteva cuvinte despre tine.
Bărbat, fără alte pronume. 39 de primăveri. Născut în Bacău și ajuns aici, (n/a în București), pentru facultate. Fire activă, pasionat de munte, de activități pe/sub apă (nu litoralul clasic) și de alte sporturi, care de principiu, îți pot face rău sau îți țin pulsul sus.
Am făcut măcar câte un sport de la 5-6 ani.
Am terminat Dreptul și Actoria (cu Masterul de rigoare), ca să practic tot meseria asta (cascadoria) 😊.
Cred cu tărie că cel mai mare cadou ’dat omului de Bunelu’ este câinele.
Ce înseamnă să fii cascador?
Crearea și exersarea unor mișcări sau coregrafii care să apară pe ecran ca periculoase, însă realizarea lor în fața camerei să se facă foarte controlat și sigur.
Ăsta ar fi fructul, ceea ce se vede, vârful de aisberg.
Drumul până aici e presărat cu diverse antrenamente fizice, motrice, de abilități speciale etc. Sunt necesare aproximativ 4 antrenamente de pregătire fizică (numărul variază în funcție de ce alegi să faci – Crossfit, HIIT, antrenamente cu greutăți, TRX, etc.), 2-3 antrenamente specifice, de cascadorie (aici ideal ar fi să te antrenezi cu o echipă) și încă 2-3 antrenamente cardio sau speciale (escaladă, motocros, precision driving, călărie, etc.). Adevărul este că dacă nu îți faci o bază de genul ăsta, cu primii 3-5 ani munciți peste ce am spus mai sus, iar apoi să îți găsești linia constantă și rutina de antrenament, te vei simți mereu nepregătit / impostor când vei ajunge la un nivel mai exigent, cum este cel din străinătate.
Așadar, a fi cascador înseamnă să te antrenezi constant, să te dezvolți constant.
Cum ai descoperit lumea cascadoriilor și ce te-a atras spre această meserie? Ți-ai dorit mereu să fii cascador sau ai ajuns aici dintr-o întâmplare?
Când eram adolescent în Bacău, nu eram conștient că există meseria asta. Nu am avut nici TV cablu până la liceu. Van Damme ce ne mai făcea să ne simțim karatiști, dar era rar și prea sus față de punctul în care mă aflam. Tot ce am făcut a fost să mă apuc de arte marțiale datorită unchilor mei și unor filme.
Am ajuns în București pentru că după un an la Iași, unde am plecat pentru Facultatea de Jurnalism și am ajuns la Drept, simțeam că mă sufoc. Era frumos Iașul, avea parcuri mari și frumoase, bulevarde largi, tramvai, dar pe lângă baschet, arte marțiale și facultate, nu mai aveam mare lucru de făcut. Era viața frumoasă și boemă de student, ori eu voiam să fac și ceva bani, să simt că fac pași în viață. Unde mai pui că iubita mea de atunci era deja la București.
Ajuns la București, am schimbat antrenamentele de arte marțiale cu cele de cascadorie, la sugestia unui unchi care lucra în cinematografie la departamentul de costume, secțiunea patină (adică făcea costumele să pară vechi, purtate, etc.)
Motivul a fost simplu : o chestie nouă, sportivă, posibil remunerată. Când am mai și analizat ce înseamnă efectiv cascadoria am realizat că era jackpot pentru mine.
Care e programul unui cascador? Cum îți menții condiția fizică și psihică pentru acest job?
Atunci când filmezi, programul e simplu, 12-14 ore de muncă pe zi, la care adaugi antrenamentele de pregătire fizică (pentru că fără ele cedezi la genul ăsta de efort și program). Partea bună este că proiectele pot ține doar câteva zile sau câteva luni.
Atunci când nu ai proiect, revii la antrenamentele de mai sus, la care mai adaugi câte ceva, în funcție de nivelul la care te afli. Poate înveți ceva filmare și editare să îți poți face propriile filmulețe de acțiune, poate mergi la niște traininguri speciale, poate intensifici antrenamentele pentru o anume disciplină (cum ar fi călărie, motociclism, diverse cursuri de condus autovehicule), sau poate faci o școală nouă, o calificare nouă (categoriile de permis, permis de barcă, alpinism utilitar, brevete scuba, etc.)
Și, dincolo de toate cele de mai sus, când nu lucrezi, intensifici “temele” : vizionarea de filme reprezentative în domeniu.
Partea psihică este o adevărată provocare. Cel puțin așa a fost pentru mine. Instabilitatea domeniului și iluzia “proiectului mare” care tot apare, dar care apărea la 2-3 ani de fapt, te poate face să renunți și să îți vezi de drum. Din același unghi este foarte dificil să găsești altceva de muncă, să renunți când se intensifică activitatea în cascadorie și să reiei procesul de căutare după ce se termină proiectul, pentru că, de cele mai multe ori, un proiect vine și acoperă material datoriile, rar creează niște resurse pe care ar trebui să încerci să le gestionezi până la următorul proiect. Și aici apare altă luptă psihică: să nu te supra-recompensezi după ce vine un proiect, ci să încerci să gestionezi resursele pe cât mai mult timp.
O unealtă de ajutor în aceste “bătălii” este disciplina și reziliența, care se creează și întărește tot prin antrenamente.
Ce tip de cascadorii îți plac cel mai mult și de ce?
Acum, îmi place să mă joc cu sisteme de corzi și dispozitive cu care facem secvențele aeriene, pe green screen sau nu. Rigging se numește și se ocupă cu tot ce înseamnă partea aeriană și reacții violente la sol. Propriu zis, tot ceea ce se vede în filmele de acțiune și nu ar fi posibil de făcut în realitate, se realizează cu ajutorul firelor și a green screen ului. Aici intră mult în joc CGI ul (Computer Generated Image).
Mi se pare că este un domeniu creativ nelimitat care aduce magie pe camera de filmat.
Înainte îmi plăcea foarte tare să fiu dublură de actor pentru că asta îmi aducea mai multe tipuri de acțiune. Fac și acum cu plăcere acest lucru, mai ales dacă este vorba de producții străine.
Apa este alt domeniu pe care îl îndrăgesc în mod deosebit. Aici avem partea de safety pentru echipă și actori, asistență pentru echipa tehnică și scenele de acțiune pe și sub apă în care suntem implicați ca performeri sau dubluri. Plăcerea pentru apă se explică prin faptul că primul sport de performanță pe care l-am făcut a fost înotul. De multe ori simt că sunt mai motric și mai cursiv în apă decât pe uscat.
În ce filme ai jucat? Cu ce actori celebri ai jucat?
Dat fiind că mă apropii de 100 de filme, cel mai ușor ar fi de accesat IMDB ul meu.
Dar aș menționa câteva nume și câteva proiecte care mi-au fost foarte dragi.
Hathfields & McCoys: Kevin Costner este în topul listei mele de oameni – actori – producători. De la implicarea pe care o are secundă de secundă în proiect, calm, așezat, modest dar puternic, la faptul că, de când coboară din mașină pe platoul de filmare, salută pe absolut oricine întâlnește în drumul său. Este fenomenal ce putere și dimensiune interioară are omul ăsta.
Wednesday: Tim Burton a fost o apariție care te face să – ți transpire palmele binișor. Omul e ceas! știe enorm de multă meserie și ține ștacheta foarte sus pentru toată lumea, cunoscând munca tuturor departamentelor.
El a fost gradul pus pe centură iar Jenna Ortega a fost magia platoului de filmare. Puteai simți ca de la alb la negru schimbarea când intra pe platoul de filmare (“set” îi spunem noi). Aducea tot aerul personajului ei, sumbru-jucăuș cumva, și încălzea setul. Ni se ridica părul pe ceafă când juca. Iar în puținele interacțiuni personale descopereai foarte multă prezență, inteligență și umor.
The Nun : Aici am avut eu o mare piatră de moară. Am coordonat întreg proiectul cu mult rigging (firele și CGI ul de mai sus), cu scene demonice, cu scene de luptă, cu foc și cu apă (inclusiv rigging sub apă).
Bonnie Aarons a fost foarte curajoasă și a acceptat să fie trasă, trântită, ridicată, și învârtită prin apă fără niciun semn de protest. Am avut emoții deosebite aici și o pun la realizările personale chiar dacă ecoul filmului nu este atât de mare.
The Grey Man: Un film de CV. 200 de milioane de euro băgați în acțiune continuă.
Ryan Gosling (prezent acolo cu cele două fete ale sale și Eva Mendez), Chris Evans și Ana de Armas!!! Și un super castel, în Chantilly, închiriat pe 2 luni doar pentru filmare. Încă mai am flash uri paradisiace din proiectul ăsta. Reprezintă visul oricărui cascador, de la acomodare la orice detaliu al muncii.
Jack Ryan : Un serial care ne-a dus în Columbia ca mercenari. Căldura de-acolo (la propriu și la figurat), jungla, peisajele, cultura, echipa de filmare și aventurile prin junglă au fost chestii de scris și lăsat nepoților.
John Krasinski – un actor muncitor, creativ, vesel, serios cu care am colaborat foarte ușor și frumos.
Lista e lungă cu amintiri și proiecte foarte frumoase sau importante pentru mine, dar aș încheia cu unul dintre cele mai speciale pentru mine :
Aferim
S-a întâmplat în 2014 și a fost primul film care mi-a fost lăsat cap – coadă în mâini de către șeful meu de la acea vreme. Și-i mulțumesc pe această cale pentru asta.
A fost genul de proiect la care am asistat zi de zi, alături de cei doi cai și îngrijitorul lor, Roșu, pe care i-am avut mereu cu mine, prin toată țara. A fost genul de proiect la care devii familie cu echipa de filmare și simți chiar din a doua săptămână că se va termina cu ochii umezi, așa că te bucuri de fiecare zi complet conștient.
Am avut aici o pleiadă de actori: Rebengiuc, Luminița Gheorghiu, Toma Cuzin, Pavlu, Spahiu, Alexandru Dabija și, mai ales, Teodor Corban. El (Teodor Corban – sper că zâmbește de la dreapta lu’ Bunelu’ acum) ocupă primul loc în topul personal al actorilor cu care am lucrat. De la factura sa de om la calitatea actoricească, a fost absolut incredibil, monumental, și mi se rupe inima că a plecat înainte să mai lase bucăți din el pe ecrane.
A fost o scenă, în pădure, la foc, unde-și jelea soarta. Am filmat cam jumătate de noapte scena aia. Am plâns toți de pe platou ca niște copii, dublă de dublă, aceeași dublă! Așa juca Domnul Corban.
Alte nume cunoscute străine, cu care am avut ocazia să fiu pe platou ar mai fi Colin Farrell, Joaquin Phoenix, John C. Reilly, Jake Gyllenhaal, Rutger Hauer, Noomi Rapace, Willem Dafoe, Glenn Close, Nicolas Cage, Idris Elba, Ciarán Hinds, Bill Paxton, Jean Claude Van Damme, Scott Adkins, Steven Seagal, Michael Jai White, Randy Couture, Georges Saint Pierre, Cuba Gooding Jr., Ben Barnes, Armand Assante, Kate del Castillo, Michael Fassbender și Henry Cavill.
Pe partea românească, pot spune că i-am întâlnit pe majoritatea monștrilor sacri, lista ar fi foarte lungă. Preferații mei ar fi însă Corban, Mălăele, George Mihăiță, Visu, Luminița Gheorghiu, Piersic Jr. și Stefan Iancu.
Cum se colaborează cu actorii în scenele de acțiune? Sunt unii mai implicați decât alții?
Sunt unii precum Scott Adkins sau Kevin Kostner care vor face tot ce vor fi lăsați să facă și își vor da silința la maxim sau unii precum Nicolas Cage, care vor face atât cât sunt obligați să facă. Sunt actori care nu schimbă replici decât cu regizorul, producătorul sau ceilalți actori cu care au replici și care nu vor mișca un milimetru mai mult spre film sau spre echipă.
Ce regizor sau actor te-a impresionat cel mai mult prin felul în care lucrează?
Kevin Costner ca și actor străin, dincolo de ce am spus mai sus, omul a făcut o secvență de luptă într-un pârâu de munte, fără dublură (vreo 5-6 ore de filmare), a călărit la un loc cu alți 40 de cai și călăreți, unde pericolul de accidentare era destul de mare datorită terenului și s-a implicat în fiecare aspect ce a ținut de cascadori și cai.
Pe plan local, revin la Teodor Corban.
Care a fost prima ta experiență ca cascador și cum te-ai simțit?
Era 2006, în primele luni. Aveam 4-5 luni de antrenamente și am fost ales ca personaj. Aici am început să cunosc cum îți oferă viața cadourile. Nici nu mă dezmeticisem bine, abia formulasem dorința de a participa la o filmare și iată-mă actor – cascador (cât puteam eu să fiu de actor sau cascador atunci ☺️). Atât că filmul era de fapt o manea “indiană” de 40-45 de minute iar eu eram unul dintre cei din tabăra maneliștilor (mai era tabăra rapperilor). Filmul nu se află în lista mea de IMBD. “Poveste de cartier” s-a numit. Am împărțit rulota, tot filmul, cu Sorinel Copilul de Aur. Care cânta. Mult.
Deci, așa cum spuneam, a fost o reușită profesională pentru că era debutul, dar un test de răbdare pe plan personal 😅
Însă, una peste alta, știam că mi-am găsit meseria după euforia cu care mergeam pe platoul de filmare și ușurința de a mă trezi la 4.30 – 5.00, zi de zi, pentru a merge la filmare. Eu fiind o persoană care urăște diminețile din adâncul ființei mele, cu hotărâre și fără loc de contra-argumentare.
Care a fost cea mai periculoasă cascadorie pe care ai realizat-o vreodată? Cum te-ai pregătit pentru ea?
În accepțiunea generală ar trebui să pun aici căderea de la 17 metri, sau când am ars cu pelerină și bonetă și m-am stins într-o adăpătoare de animale, sau când am fost lovit de un camion sau luat pe sus pe botul și parbrizul unei mașini, sau când am făcut căderi de pe cal în mijlocul a 30 de călăreți în galop.
Fiecare dintre cele de mai sus au fost periculoase, însă pregătirea lor le-a făcut mai sigure și mai ușoare decât par.
Mii se sărituri și aterizări din trambulină m-au pregătit pentru căderea cea mare; sute, poate mii, de căderi pe sol si rostogoliri la antrenamente m-au pregătit pentru aproape orice impact, iar orele de călărie mi-au dat ușurința de-a face o cădere și de a fi conștient unde e calul, unde sunt ceilalți, cum să mă feresc.
Accidentele de mașini nici nu le-am pus aici, sunt atât de pregătite și coregrafiate încât nu ar trebui să se întâmple nimic vreodată. Totuși, adevărat este că, dacă un lucru nu merge bine la acestea din urmă, pot apărea dintre cele mai grave accidentări.
Ca să răspund cât de cât, probabil că cele mai multe emoții le-am avut la foc, dat fiind că eram și în primii 3 ani de experiență. Obiectiv, impactul cu vehicule mici și mari presupune cel mai avansat nivel tehnic pentru a evita accidentarea la aterizare, nu la impactul propriu-zis.
Acum însă, cele mai periculoase cascadorii pentru mine nu sunt cele făcute de mine, sunt cele făcute de actori sau colegii mei cascadori și de care sunt responsabil. Amintesc aici un smuls sub apă și un sistem de rigging prin care smulgeam 8 fete și le loveam de pereții și băncile unei biserici sau un “zbor” în fire al unei cascadoare direct în rafturile unei biblioteci. Iar aici, tot ce poți face sunt repetiții progresive, super controlate într-un mediu relaxat, înaintea filmării efective.
Există vreun moment în care ai fost foarte aproape de un accident grav? Cum ai gestionat situația?
Am ratat saltelele de la o înălțime de aproximativ 5 -6 metri. Eram în fire (sistemele de rigging de mai sus), imitam o săritură cu prăjina. Aveam foarte puțin control pe corpul meu în a doua parte a zborului iar balansul brațului macaralei, sub forța firului care mă trăgea, a făcut să ratez toată lungimea saltelelor (aprox. 8 metri). Am avut doar gamba expandată instant și o contractură cât un grapefruit în fesa dreaptă. După două săptămâni puteam să dorm iar după o lună pășeam timid.
Cu pericol potențial au fost foarte multe, în special scenele de urmărire cu mașini, motociclete și rigg-urile complicate și violente. Pregătirea le-a adus în mediul controlat și sigur.
Cred că mai multe situații periculoase au fost în viața mea personală decât în cea profesională, din fericire.
Cu Constantin, fiecare răspuns deschide o nouă ușă, iar poveștile lui sunt prea bune ca să le grăbești. Așa că interviul continuă într-o a doua parte, în curând. Când realitatea bate filmul, merită să o asculți până la capăt.