Alegerile din 18 mai sunt un subiect aprins, considerat de unii chiar tabu. Dar nu ar trebui să fie, nu într-o țară liberă, unde dreptul la opinie și libertatea de exprimare sunt respectate.
Așa că mai jos veți găsi opiniile a două generații: a mea și a mamei mele.
Gândurile Ancăi
Aș vrea să discutăm câteva lucruri.
Nu mi-am ascuns niciodată opțiunea, nici acum, nici în alți ani. Voi vota mereu pro-Europa, pro-democrație, pro-educație.
Dar acum vreau să vorbim despre cum am ajuns aici.
În mod firesc, generațiile următoare aspirau să depășească nivelul părinților: să aibă mai multă educație, o viață mai bună.
Astăzi, din păcate, votăm sub nivel. Cum am ajuns aici? De ce? Am citit opinii ale psihologilor, ale sociologilor despre manipulare în masă, despre influența rețelelor sociale. Înțeleg multe, dar nu înțeleg agresivitatea. Nu înțeleg de ce oameni din diverse categorii sociale refuză să accepte faptele, chiar când sunt evidente.
Cum este posibil ca, în plină noapte, să spui că este zi doar pentru că ți s-a spus pe social media? Când nu vezi nici la un metru în fața ta, dar insiști că „soarele strălucește”. Cum convingi pe cineva să accepte o realitate demonstrată științific? Nu vorbesc aici despre opinii, ci despre fapte.
Oameni stau la cozi interminabile pentru apartamente de 35.000 de euro, convinși că li se cuvin. Apoi li se spune, batjocoritor, că a fost doar marketing. Iar ei spun, cu seninătate, că știau, că nu e nimic grav. De ce atâta incapabilitate de a recunoaște că au greșit? De ce obsesia asta de a avea dreptate cu orice preț?
Lipsa de respect e peste tot.
Pentru oamenii cu diplome: când apare o știre despre olimpici români internaționali, toată lumea se mândrește. Dar când un olimpic vrea să candideze la președinție, nu-l mai vrem. În schimb, alegem un om agresiv, care jignește fără reținere și pentru care femeile nu sunt decât un corp de care să se „bucure” fără consimțământ.
Și lipsa de respect merge și în cealaltă direcție. Pentru cei care muncesc din greu, meserii considerate „blue collar”. Eu, sincer, nu aș putea niciodată să fiu chelneriță, toate farfuriile și paharele le-aș sparge. Și cu siguranță nu aș face față ca femeie de serviciu. Este muncă grea, istovitoare. Demnă de respect. Dar pentru mine, “Doamna de curățenie”, așa cum o numesc eu, din respect și dintr-un sentiment de recunoștință pentru ceea ce face pentru noi, este parte din familie. O respect și dialoghez cu ea.
Din păcate, nu mai avem dialog în societate. Avem doar ură. Oameni care vor doar să demonstreze că au dreptate. Uităm să ascultăm. Cum Daniel este canadian, urmăresc și scena politică de acolo. Am văzut cum, în Canada, când Trump a spus că vrea să anexeze țara ca al 51-lea stat, canadienii s-au unit: liberali și conservatori, blue și white collars. În supermarketuri, de exemplu, la raft, verificând etichetele, uniți împreună în fața unui pericol comun. Noi, de ce nu putem?
Am fost la aproape toate protestele din București, în stradă cu părinții mei. Am zburat din Luxemburg sau Olanda special pentru asta. Am stat câte 12 ore la coadă să votez. Pentru țara mea.
Dacă va câștiga candidatul pro-ură, candidatul care știe numai să jignească, voi vedea dacă voi mai rămâne în țară. Dar cu siguranță nu voi mai ieși în stradă. Clasa de mijloc se va descurca, deși o va duce mai greu. Clasa de mijloc a tras semnale de alarmă. A explicat civilizat implicațiile unei inflații masive (cum se cheltuie Rezervele de Stat pentru a nu se deprecia leul prea tare, de exemplu). Clasa de mijloc a încercat (într-o manieră civilizată, cel puțin în ultimele două săptămâni) să explice toate repercusiunile care pot veni asupra noastră din punct de vedere economic, social, fizic. Dar nu am fost ascultați, trebuie să ni se demonstreze că am greșit.
Votanții „schimbării” refuză să asculte. Refuză să accepte realitatea. Iar cei care vor avea cel mai mult de suferit sunt chiar ei.
Am plecat din România din spirit de aventură, nu pentru că îmi era rău aici. M-am întors și am adus cu mine taxe de plătit aici de către firma olandeză la care eram angajată. Taxe de plătit în România, pentru dezvoltarea țării mele. Iar acum plătesc taxe pentru firma mea, firma pe care mi-a lăsat-o tatăl meu și pentru care muncesc zi și noapte. Ca să o dezvolt aici, în România.
Însă m-am întors și pentru că țara mea are foarte multe de oferit: oameni frumoși, calzi. Oameni civilizați și cu caracter.
Vreau să păstrez privilegiul de european, de a munci aici, privilegiul de a avea concediu, de a mă bucura de frumusețile țării mele. De om care muncește, plătește taxe, trăiește decent. Vă rog, nu îmi luați aceste bucurii!
Votez pentru libertate. Tu?
Gândurile Crinei
Este greu.
Aveam la Revoluție 32 de ani. Pe 22 decembrie ’89, am început să prevăd o viață ca în vest. Toți tânjeam. Tânjeam în timp ce stăteam aliniați la cozi.
În naivitatea vârstei, am început să visez.
Brucan, un politician comunist, fost ambasador al României în SUA, a venit cu o predicție pesimistă: democrația se va instala în minimum 30 de ani. Dureros. Nu l-am crezut.
Dar da, mi s-au furat 35 de ani din viață așteptând să vină. Cine? Democrația. Dar nu a venit. Nici până acum.
Ghinionul României a fost că Iliescu a pus mâna pe putere. A făcut atât de mult rău cât alți 1.000 în 1.000 de vieți. A furat viitorul.
Nu s-a mai făcut școală, nu s-a mai făcut prevenția bolilor și a transformat România într-o țară de bolnavi analfabeți. Nu îmi bat capul cu o conspirație care zice ba că vestul nu ne-a lăsat să evoluăm, ba că estul ne ține încă legați. Cert este că MIE mi s-au furat 35 de ani din viață.
Și ce trăim acum? Când, în sfârșit, am găsit un om gata să lupte cu istoria postrevoluționară, vine altul care răstoarnă piesele de domino. Practic, în continuare, mi se fură anii.
Oare de ce candidatul “pro schimbare” urăște atât de mult România? Oare de ce vrea să fure viitorul copiilor de astăzi? Oare ce îl mână să distrugă tot ce s-a clădit cu greu și cu multă opoziție din partea PSD-ului sau a USL-ului de azi?
Mă cutremur când PSD-ul ne joacă la alba-neagra. Dar PSD-ul e compus din oameni care au și ei copii, nepoți. Îi văd cum le clădesc un viitor sumbru. DE CE? Ce aveți cu ei? Dar ce aveți cu noi? Cu noi, care nu am avut puterea să vă dăm jos când vedeam cât furați cu sânge rece. Și da, și noi suntem vinovați, știu asta. Românii au multe calități, însă lașitatea și comoditatea, sau “lasă că merge și așa”, ne-au adus în pragul unor alegeri istorice. Ori… ori…
Practic este o luptă între civilizație și non-civilizație. Între școală și maidan.
Trist, dar adevărat. Crud adevăr.
