Capri

Am atâtea lucruri de spus de Capri încât nu știu de unde să încep.

Italia e țara mea preferată (după România, bineînțeles ). Merg acolo de cel puțin trei ori pe an, de multe ori repet destinațiile . E tare ușor să descoperi străzi noi, intersecții de drumuri pline de sculpturi în miniatură de te miri cum s-a întâmplat de nu le-ai văzut la vizita anterioara.

Dar astăzi o să vorbesc despre Capri, insula sufletului meu.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Acum doi ani, cam în aceeași perioadă ca acum, stăteam amândoi pe frumosul balcon al apartamentului nostru, din Luxemburg (balconul era de fapt o terasă mare cât o sufragerie) și ne gândeam că e cazul să ne facem planuri pentru vacanța de vară.

Capri e insula sufletului meu. Am avut un contract în Napoli acum șapte ani, am stat acolo șase luni, la un hotel în centrul orașului. În timpul săptămânii colegii mei italieni (sau un șofer de taxi, Enzo, cu care m-am împrietenit și încă vorbim pe facebook și ne vedem de fiecare dată când mă întorc în orașul care se întinde la poalele Vezuviului), mă duceau la aeroport, la biroul de la Atitech, o fabrica de avioane din acea parte a Italiei. Dar în weekend puteam să mă plimb prin zonă să văd Coasta Amalfitană (fiecare orășel în parte), Caserta sau Capri. Cu siguranță voi face o altă postare despre timpul petrecut la Napoli.

Așa că am propus destinația și Daniel a fost imediat de acord. E important să menționez că până să ne cunoaștem, eu nu planificam prea mult excursiile: găseam hotelul și rezervam zborurile și în rest hotăram pe loc. Dar de data asta, am făcut precum face el, un weekend întreg am căutat restaurante, locații de aperitivo și cazare. Dar să nu cumva să credeți că am făcut asta împreună! Nuuuuu, am făcut singură, am făcut și un itinerar pentru prima oară în viață, am sunat la restaurante, am făcut rezervare, totul era pregătit cu luni înainte. Am vrut sa mă ocup in detaliu de excursia pe care urma să o petrecem in Italia mea. Și a lui de fapt, tatăl lui este italian.

Acestea fiind spuse, am hotărât împreună drumul pe care urma să ne construim excursia. Dacă nu ai un yacht închiriat, ideal este să aterizezi la Napoli și de acolo să iei feribotul. Excursia cu feribotul durează puțin peste o oră (sigur că vântul are și de el un cuvânt de spus în durata călătoriei) și te duce la Marina Grande. În Capri, pe timp de vară, dacă nu ești rezident, nu poți conduce propria mașină (drumurile sunt limitate și foarte periculoase, șoselele sunt atât de înguste în unele curbe în ac de păr încât, când mașinile ajung în unghiul de 90 de grade, se claxonează reciproc fără să se vadă și avansează cu atenție sporită) așa că de aici ori te preia o mașină trimisă de la hotel ori iei unul dintre taxiurile lor care seamănă cu un golf cart XL colorat în roz, bleu, vernil sau un mov foarte puternic. Culori de vacanță, pline de viață așa cum sunt și italienii.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Noi am luat un taxi si ne-a dus la prima noastră destinație: Anacapri, la Bed & Breakfast Monte Solaro, unde am rămas pentru o noapte.

Taximetristul ne-a lăsat în mijlocul drumului și ne-a arătat cu degetul o casă, pe vârful unui munte, spunând că acolo trebuie să ajungem. Este ceva ce trebuie să știți despre mine: eu nu călătoresc light. Deloc!!! I-am și văzut fața disperată a lui Daniel la gândul că trebuie să care toate bagajele sus. Dar nici măcar nu reușeam să găsim drumul pe care trebuia să urcam, era ascuns în spatele altor case. Întrun final, a venit să ne ia proprietarul casei, cu un Jeep, am reușit să ajungem la recepție și am fost umită de frumusețea panoramei, era minunat, era perfect, marea albastră, natura verde și clădirile elegante împărțeau peisajul frățește într-o armonie plină de viață dar liniștitoare în același timp.

În curte au un bar care îți poate oferi cafea, vin și Aperol Spritz (sau Campari Spritz). Și tot acolo, pe terasa cu priveliștea superbă, iei și micul dejun.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Anacapri este un orășel italienesc autentic, foarte dulce, cu căsuțe albe, plin de terase care mai de care ornate cu flori multicolore, restaurante cu specific italienesc (lucru care a părut sa uimească un cuplu de newyorkezi cu care ne-am împrietenit). Noutatea față de alte vizite de-ale mele în Capri, a fost că absolut tot personalul din magazine, cafenele, baruri, restaurante, vorbea engleză. Deși farmecul locului este completat perfect de limba cântată, plină de vocale spuse cu toată gura și din belșug. Știm că italienilor le place să vorbească mult.

Restaurantul pe care l-am ales în Anacapri Pizzeria Aumm Aumm era cel mai tradițional dintre toate. Și a fost de departe cel mai bun. Aperitivo autentic, bruschette, rapini, spaghetti al pomodoro (preferatele mele), vinul casei, totul a fost memorabil. Recomand acest restaurant cu inima deschisă.

Plimbarea nocturnă pe care am făcut-o după cină (una passeggiata cum spun ei) a fost foarte relaxantă, mirosul combinat de mare si munte, zgomotul valurilor mării Tireniene împreunat cu foșnetul pădurii de munte și cu muzica italienească în surdină cântată în toate localurile pe lângă care am trecut era plină de turiști și plină de veselie. O atmosferă de vacanță cum numai italienii știu să ne-o ofere.

A doua zi ne-am mutat la un Airbnb în Capri, aproape de centru, care avea vederea spre Golful Napoli. Eu, când îmi aleg cazarea, cerința esențiala este sa aibă priveliște spre mare, râu, lac, apă de orice fel. Nu uitați că am rădăcinile arborelui genealogic în valurile Mării Ionice, de asta iubesc marea la nebunie. Iar pentru Daniel, priveliștile oferite erau tot ce ii trebuia pentru a găsi unghiuri perfecte pentru fotografie.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Ziua ne plimbam prin oraș, la shopping, mergeam pe diverse plaje (preferata mea era Bagni Tiberio, sau Plaja Împăratului unde și-a petrecut multe zile conducătorul roman) sau închiriam un mic yachtuleț pe care ai voie să îl conduci dacă ai carnet de conducere.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Ca să ajungi la Bagni Tiberio trebuie să mergi în Marina Grande și de acolo te iau proprietarii locației cu barca pentru a te duce la plaja. Nu este nisip, numai pietricele și marea devine adâncă foarte repede. Au șezlonguri, espresso-ul pe care nu l-aș înlocui cu nimic în lume, prosecco și valurile care dansează întrun spectacol parcă pus în scenă special pentru tine. Tot acolo au și un restaurant, cu seafood destul de bun.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Mult îmi plăceau și zilele când închiriam barca (din Marina Grande) și mergeam în jurul insulei, printre Faraglioni, să încercăm să vedem renumitele și rarele șopârle albastre. Daniel purta noua lui Panama Hat, Capri edition iar eu stăteam ca o sirenă pe provă și admiram frumusețea care se așternea în fața mea. Acostam unde ni se părea nouă mai frumos (aveam o hartă și știam locațiile unde aveam voie să oprim) și ne aruncam in marea transparenta și rece. Luam prânzul pe barcă, aveam prosecco, mortadella, prosciutto și mozarella, stăteam la soare, ascultam muzică și citeam.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Serile mergeam la restaurante care mai de care recomandate de diverse personalități. Unul dintre ele, Ristorante Paolino Capri (unde își petrec Tom Cruise sau Chiara Ferragni serile când vin în Capri) este o terasă imensă acoperită cu un tavan de lămâi, le poți culege cu mâna. Mâncarea este bună dar nu memorabilă. Însă ceea ce mi-a rămas în minte de acolo este bufetul suedez plin de dulciuri, de toate felurile și toate culorile, minunate și ca aspect și ca gust. O altă amintire de acolo este ceva mai puțin așteptat: sunt multe pisici printre mese, care sunt în elementul lor. Eu sunt iubitoare de pisici, le ador. Acelea nu cer mâncare sau mângâieri ci pur și simplu își văd de viața lor. Multă lume încearcă să le atragă, să se joace cu ele. Dar era o doamna care a început să strige ca din gură de șarpe ca pisicile sunt diabolice și că îi roagă pe reprezentanții restaurantului să le ducă pe toate din curte, să le închidă undeva. Nu o dată s-a petrecut acest episod ci de doua ori, a doua oară chiar urcându-se pe scaun. Nu cred că mai are rost să spun ca nimeni nu s-a sinchisit să facă altceva decât să cheme pisicile spre ușa de la intrare. Pentru moment au acceptat situația; parcă înțelegând că sunt nedorite, apoi s-au întors mândre și victorioase în curte, după ce au mâncat un rest de crevete, oferit de un chelner.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Locația mea preferată este Hotel Caesar Augustus Capri, restaurantul La Terrazza di Lucullo. Vă recomand să mergeți acolo la cină, să vedeți apusul. Este o priveliște pe care nu o veți uita niciodată. Nu este ieftin (au meniuri prestabilite) însă merită pentru ce are de oferit în schimbul efortului.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Am schimbat și Airbnb-ul (pentru că am vrut sa avem vedere și pe partea cealaltă a insulei, către Faraglioni și plaja La Fontelina unde am vrut să petrecem câteva zile de plaja dar era rezervată cu șase luni in avans). Ne-am cazat la Hotelul Regina Cristina. Am avut cameră la ultimul etaj, cu o terasă mare, cu două șezlonguri din lemn și mobilier de grădină din fier forjat. Când deschideam ușa dimineață și m-am uitam spre mare, nu știam cum să fiu mai recunoscătoare lui Dumnezeu pentru frumusețile din fața mea.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Am ales pentru o seară și un restaurant cu atmosferă Bohemian, E Divino. Noi am mâncat în curte dar interiorul era spectaculos: fiecare cameră arată ca sala de mese sau ca sufrageria, cu șemineu și canapea, a unei case normale. Mâncarea nu este deosebita dar mi-au facut o porție de spaghetti așa cum am cerut-o.

Alt restaurant bun este La Capannina, un restaurant din 1931, unde am mâncat cel mai bun fritto misto di frutti di mare, ever.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Ultima seara am petrecut-o la Pulalli Wine Bar, localizat chiar in Piazetta din Capri (piața centrală), în aceeași clădire cu Turnul cu ceas. Acolo am mâncat cel mai bun Risotto al limone (care nu era pus într-o farfurie ci într-o jumătate de lămâie). Bineînțeles că am încercat și noi acasă rețeta, când am făcut o cină pentru prieteni și a ieșit foarte bun. O să punem rețeta în alt post.

Foto: Shutterstock – Daniel Di Nardo

Capri era de asemenea, pe perioada Imperiului Roman, și locul unde erau expulzați bogătașii care trădau împăratul dar reușeau să facă în așa fel să nu fie omorâți. Și tot în Capri, Axel Munthe, psihiatrul suedez a cumpărat Villa San Michele pe care a restaurat-o.

Ne vom mai duce acolo pentru a urca cele 784 de trepte (sau vom lua funicularul) către Anacapri, unde am vrea să petrecem mai mult timp pentru că am citit că se află atracții turistice de neegalat.

Concluzia este că dacă vă plac marea, mâncarea italienească, shopping-ul și luxul, în general, Capri este locul unde trebuie să mergeți. Nu veți regreta, cu siguranță!